ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNRĂDĂCINÁT adj. încuibat. (Obicei ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNRĂDĂCINÁ ~éz tranz. A face să se înrădăcineze. /în + rădăcină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNRĂDĂCINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre plante) A slobozi rădăcini (adânci); a se fixa în pământ cu ajutorul rădăcinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde rădăcini; a intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se statornici; a se împământeni; a se consimți. /în + rădăcină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNRĂDĂCINÁ vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinéz, 3 sg. și pl. înrădăcineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înrădăcinéz v. tr. (d. rădăcină). Fig. Fixez, sădesc: a înrădăcina patriotizmu în inima copiilor. V. refl. Mă fixez, prind rădăcină: erorile se înrădăcinează ușor. – Vechĭ și răd-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink