ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNOTÁRE s. înot, înotat, (pop.) înotătură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înotáre s. f., g.-d. art. înotării; pl. înotări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și a înainta la suprafața apei sau în apă. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNOTÁ înót intranz. 1) (despre ființe) A se deplasa prin apă, făcând mișcări ritmice. 2) A străbate un mediu. ~ prin noroi. 3) fig. A fi prins din toate părțile (de ceva). Ochii îi înoată în lacrimi. 4) fig. A trăi, lăfăindu-se. ~ în belșug. /<lat. innotare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A pluti pe apă, înaintând cu ajutorul anumitor mișcări ritmice făcute cu mâinile și cu picioarele. ♦ Tranz. (Rar) A trece înot o apă. ♦ Fig. A pluti, a se mișca într-un mediu. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă). 2. Fig. A fi cufundat în ceva; a fi cuprins, copleșit de ceva. ♦ A avea din abundență ceva. ◊ Expr. A înota în miere = a-i merge foarte bine. – Lat. innotare (= natare).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNOTÁ vb. v. naviga, pluti.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înotá (-t, -at), vb. – 1. A se mișca ritmic pentru a pluti și înainta în apă. – 2. A pluti. – 3. A avea ceva din abundență. – 4. A fi cufundat într-un lichid. – 5. A vîsli, a naviga. – Var. înnota, (înv.) nota. – Mr. (a)not, (a)notare. Lat. *notāre în loc de natare (Diez, I, 291; Densusianu, Hlr., 89; Pușcariu 868; Candrea-Dens., 1263; REW 4443; DAR; Rosetti, I, 159), cf. alb. notoń (Meyer 311; Philippide, II, 648), it. nuotare, prov. nodar, v. fr. noer (it. natare, prov., cat., sp., port. nadar provin direct din clasicul natare). Pentru schimbarea a › o din latină și justificarea ei indoeurop., cf. Skok, Arch. Rom., III, 130. Ultimul sens este înv. Der. înot, adv. (înotînd), postverbal de la var. înv.; înot, s. n. (natație); înotător, adj. (care înoată); înotătoare, s. f. (aripioară a peștilor; colac de înotat); notăriță, s. f. (pasăre acvatică, Phalaropus hiperboreus); notătoare, s. f. (plantă acvatică, Potamogeton natans).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înotá vb., ind. prez. 1 sg. înót, 3 sg. și pl. înoátă, perf. s. 1 sg. înotái
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) înót, a -á v. intr. (lat. *innotare [= cl. innatare], care vine din *nautare, *notare, de unde și vrom. not, a nuta; it. notare și nuotare, vfr. noer. – Înoată, să înoate. V. nautic, navă). Vechĭ. Navig. Azĭ. Mă susțin pe apă stînd orĭ înaintînd pin [!] mișcarea mînilor [!] și picĭoarelor. Fig. Înot în bogăție, îs foarte bogat. Înot în sînge, îs foarte plin de sînge. – Și înnot. În Oaș a nota (lat. *annotare). Vechĭ și not, a nuta: noată (PsS.) = plutește, návigă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a înota în aur / în bani expr. a fi bogat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink