2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNNEBUNIT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

înnebunit, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 225/19 / S și: îne~ / Pl: ~iți, ~e / E: înnebuni] 1 Care și-a pierdut stăpânirea de sine. 2 Dement. 3 Foarte îndrăgostit de cineva sau de ceva.

ÎNNEBUNIT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care este atins de nebunie, de demență; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.

ÎNNEBUNIT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale, nebun, smintit; (prin exagerare) scos din minți, zăpăcit, uluit. Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. – Variantă: nebunit, -ă (DRĂGHICI, R. 225) adj.

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit.Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

înnebuni [At: CORESI, EV. 543 / S și: îne~ / Pzi: ~nesc / E: în- + nebun] 1 vt A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine Si: a agasa, a enerva. 2-3 vt (Pfm; îe) Nu mă ~! Se spune cuiva pentru a exprima (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 4 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 5 vi A fi atins de demență Si: a se aliena. 6 vt (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva sau ceva.

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit.Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuni (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.

A ÎNNEBUNI ~esc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scrânti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamație de dezaprobare față de ceea ce zice sau face cineva. ~ după cineva (sau după ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normală; a ameți; a zăpăci; a buimăci. ~ de cap pe cineva.Nu mă ~! se spune pentru a-și exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. /în + nebun

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.

2) nebunésc verb V. înebunesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, 3 sg. înnebunește, imperf. 1 înnebuneam; conj. prez. 1 sg. să înnebunesc, 3 să înnebunească

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 să înnebunească

înnebuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 sg. și pl. înnebunească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNNEBUNIT adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. șl Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) căpia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trăsni, a se țăcăni.

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNNEBUNI a da benga în cineva, a se dili, a o lua razna, a mânca ceapa ciorii, a mânca ciuperci, a-și pierde mințile, a i se pune piticul, a i se răsturna (cuiva) cloșca, a se scrânti, a se sona, a se țăcăni, a se țicni, a se ușchi.

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).

să-nnebunesc! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!

Intrare: înnebunit
înnebunit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnebunit
  • ‑nnebunit
  • înnebunitul
  • înnebunitu‑
  • ‑nnebunitul
  • ‑nnebunitu‑
  • înnebuni
  • ‑nnebuni
  • înnebunita
  • ‑nnebunita
plural
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
  • înnebuniții
  • ‑nnebuniții
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitele
  • ‑nnebunitele
genitiv-dativ singular
  • înnebunit
  • ‑nnebunit
  • înnebunitului
  • ‑nnebunitului
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitei
  • ‑nnebunitei
plural
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
  • înnebuniților
  • ‑nnebuniților
  • înnebunite
  • ‑nnebunite
  • înnebunitelor
  • ‑nnebunitelor
vocativ singular
plural
nebunit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nebunit
  • nebunitul
  • nebunitu‑
  • nebuni
  • nebunita
plural
  • nebuniți
  • nebuniții
  • nebunite
  • nebunitele
genitiv-dativ singular
  • nebunit
  • nebunitului
  • nebunite
  • nebunitei
plural
  • nebuniți
  • nebuniților
  • nebunite
  • nebunitelor
vocativ singular
plural
Intrare: înnebuni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnebuni
  • ‑nnebuni
  • înnebunire
  • ‑nnebunire
  • înnebunit
  • ‑nnebunit
  • înnebunitu‑
  • ‑nnebunitu‑
  • înnebunind
  • ‑nnebunind
  • înnebunindu‑
  • ‑nnebunindu‑
singular plural
  • înnebunește
  • ‑nnebunește
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnebunesc
  • ‑nnebunesc
(să)
  • înnebunesc
  • ‑nnebunesc
  • înnebuneam
  • ‑nnebuneam
  • înnebunii
  • ‑nnebunii
  • înnebunisem
  • ‑nnebunisem
a II-a (tu)
  • înnebunești
  • ‑nnebunești
(să)
  • înnebunești
  • ‑nnebunești
  • înnebuneai
  • ‑nnebuneai
  • înnebuniși
  • ‑nnebuniși
  • înnebuniseși
  • ‑nnebuniseși
a III-a (el, ea)
  • înnebunește
  • ‑nnebunește
(să)
  • înnebunească
  • ‑nnebunească
  • înnebunea
  • ‑nnebunea
  • înnebuni
  • ‑nnebuni
  • înnebunise
  • ‑nnebunise
plural I (noi)
  • înnebunim
  • ‑nnebunim
(să)
  • înnebunim
  • ‑nnebunim
  • înnebuneam
  • ‑nnebuneam
  • înnebunirăm
  • ‑nnebunirăm
  • înnebuniserăm
  • ‑nnebuniserăm
  • înnebunisem
  • ‑nnebunisem
a II-a (voi)
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
(să)
  • înnebuniți
  • ‑nnebuniți
  • înnebuneați
  • ‑nnebuneați
  • înnebunirăți
  • ‑nnebunirăți
  • înnebuniserăți
  • ‑nnebuniserăți
  • înnebuniseți
  • ‑nnebuniseți
a III-a (ei, ele)
  • înnebunesc
  • ‑nnebunesc
(să)
  • înnebunească
  • ‑nnebunească
  • înnebuneau
  • ‑nnebuneau
  • înnebuni
  • ‑nnebuni
  • înnebuniseră
  • ‑nnebuniseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • nebuni
  • nebunire
  • nebunit
  • nebunitu‑
  • nebunind
  • nebunindu‑
singular plural
  • nebunește
  • nebuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nebunesc
(să)
  • nebunesc
  • nebuneam
  • nebunii
  • nebunisem
a II-a (tu)
  • nebunești
(să)
  • nebunești
  • nebuneai
  • nebuniși
  • nebuniseși
a III-a (el, ea)
  • nebunește
(să)
  • nebunească
  • nebunea
  • nebuni
  • nebunise
plural I (noi)
  • nebunim
(să)
  • nebunim
  • nebuneam
  • nebunirăm
  • nebuniserăm
  • nebunisem
a II-a (voi)
  • nebuniți
(să)
  • nebuniți
  • nebuneați
  • nebunirăți
  • nebuniserăți
  • nebuniseți
a III-a (ei, ele)
  • nebunesc
(să)
  • nebunească
  • nebuneau
  • nebuni
  • nebuniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înnebunit, înnebuniadjectiv

  • 1. Care și-a pierdut facultățile mintale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. prin exagerare Agitat, surescitat. DEX '09
    • 1.2. prin exagerare Scos din minți. DLRLC
      • format_quote Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. DLRLC
      • format_quote Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. DLRLC
etimologie:
  • vezi înnebuni DEX '09 DEX '98

înnebuni, înnebunescverb

  • 1. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: aliena
    • format_quote Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. DLRLC
    • format_quote Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Durerea l-a înnebunit. DEX '09 DEX '98
    • format_quote tranzitiv L-a înnebunit frica. DLRLC
    • 1.1. prin exagerare A-și pierde calmul, stăpânirea de sine. DEX '09
    • 1.2. prin exagerare A deveni zăpăcit, aiurit. DLRLC
    • 1.3. tranzitiv A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. DLRLC
      • chat_bubble A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). DLRLC
        sinonime: zăpăci
    • chat_bubble familiar Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. DLRLC
      • format_quote Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. DLRLC
etimologie:
  • În + nebun DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.