ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNĂSCÚT ~tă (~ți, ~te) (despre însușiri fizice sau psihice) Care aparține cuiva de la naștere; din născare; nativ. /în + născut
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNĂSCÚT, -Ă adj. Cu care se naște cineva; congenital. [Cf. fr. inné, lat. innatus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNĂSCÚT, -Ă adj. congenital. (după fr. inné)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNNĂSCÚT adj. 1. nativ, natural, (înv.) naturalnic. (Daruri, însușiri ~.) 2. congenital, ereditar, moștenit. (Defect fiziologic ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. sg. înnăscútă, pl. înnăscúte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înnăscút, V. înăscut.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*înăscut, -ă adj. (după lat. innatus și fr. inné). Luat odată cu nașterea, din născare: ideĭa de a-țĭ apăra proprietatea e înăscută omuluĭ (saŭ în om). – Și înnăscut și inăscut.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink