înierbărí, înierbărésc, vb. IV (înv.) a mina (un zid, un pod).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

înierbáre s. f. (sil. -ier-), g.-d. art. înierbării; pl. înierbări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înĭerbéz v. tr. Vechĭ. Umplu cu ĭarbă (praf de pușcă) un zid ș. a. – Și înerbez. Și înĭerbăresc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink