înieptá, înieptéz, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-și lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înieptá (înieptát, înieptát), vb. – A arunca, a lansa. Lat. iniectāre (Candrea-Dens., 865; DAR); după Tiktin și Pascu, Beiträge, 17, de la aiepta, cu schimbare de pref. Cuvînt rar, înv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. (Rar și înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvârli. (din lat. iniectare (Candrea-Densușianu; DAR); după Tiktin și Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

înieptá vb. (sil. -iep-), ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 sg. și pl. îniáptă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înĭépt și -éz (mă) v. refl. (lat. injectare, a arunca în. V. injectez și aĭept). Trans. (Pop. orĭ fabricat ?). Mă zbat, mă zbucĭum: s´a zbătut, s´a înĭeptat și a căzut în șanț (Agr. Înt. 153, 34 și 133), se zvîrcoliră și se înĭeptară (Ret. 3, 60).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink