ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNHĂȚÁRE s. apucare, înșfăcare, luare, prindere, (fam. fig.) umflare. (~ cuiva de gât.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înhățáre s. f., g. d. art. înhățării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNHĂȚÁ înháț tranz. A apuca brusc și cu putere; a înșfăca. ◊ A se ~ la bătaie a se lua la bătaie. /în + haț
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNHĂȚÁ vb. a apuca, a înșfăca, a lua, a prinde, (pop. și fam.) a căpui, (pop.) a încăibăra, (prin Transilv.) a agâmba, (Mold. și Transilv.) a găbji, a găbui, (grecism înv.) a proftaxi, (fam. fig.) a căptuși, a umfla. (A ~ o bâtă în mână.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înhățá vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 sg. și pl. înháță; conj. prez. 3 sg. și pl. înháțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înháț, a -á v. tr. (d. interj. haț, hîț și înrudit cu înșfac și împrohitesc, precum și cu vsl. -hytitĭ și hyštatĭ, a înhăța [Bern. 1, 144]. Cp. înhap, apuc și hoț). Fam. Înșfac, unflu, apuc răpede [!]: hoțu înhăță punga și fugi, dar și gardistu-l înhăță pe el.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink