ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGUSTÍME ~i f. 1) Capacitatea de a fi îngust. 2) fig. Neputința de a concepe ceva de amploare; mărginire. [G.-D îngustimii] /îngust + suf. ~ime
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGUSTÍME s. (rar) strâmtețe, strâmtime, strâmtoare, (înv. și reg.) strâmteală, (înv.) strâmtorare, strâmtură, strânsoare. (~ unui loc.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGUSTÍME s. v. mărginire, meschinărie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îngustime ≠ lățime
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îngustíme f. Proprietatea de a fi îngust. Fig. Îngustime de minte, de spirit, prostie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink