înghímp s.n. (înv.) 1. înghimpare, înghimpătură, împunsătură cu un ghimpe. 2. (fig.) mustrare.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înghímp, a -á v. tr. (d. ghimpe). Împung cu un ghimpe, înțep. Fig. Pișc cu vorba.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNGHIMPÁ înghímp tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a împunge; a înțepa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înțepa; a împunge; a mușca. /în + ghimpe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNGHIMPÁ mă înghímp intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (unul cu altul). /în + ghimpe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNGHIMPÁ vb. v. împunge, îndemna, înțepa, stimula.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înghimpá vb., ind. prez. 1 sg. înghímp, 3 sg. și pl. înghímpă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink