ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFUMURÁT adj. v. îngâmfat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Înfumurat ≠ modest
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfumurát, -ă adj. Încrezut, îngînfat, plin de fumurĭ, de fudulie: un tînăr înfumurat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNFUMURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se îngâmfa; a se împăuna. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se îngâmfa; a se împăuna. /în + fumuri
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFUMURÁ vb. v. îngâmfa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfumurá vb., ind. prez. 1 sg. înfumuréz, 3 sg. și pl. înfumureáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink