ÎNFULICÁ vb. I. v. înfuleca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

înfulicá (înfúlic, înfulicát), vb. – 1. A împovăra, a copleși, a covîrși. – 2. A înghiți, a înfuleca. – Var. înfuleca, (rar) înfuli. Lat. fullĭcāre „a scutura, a bate”, de la fullo „bătătoare, piuă”. Pentru trecerea semantică, cf. sp. cargar. Explicația tradițională, pe baza lat. follĭcāre, de la follis (Pușcariu 846; Candrea-Dens., 620; REW 3417; DAR), pare mai puțin convingătoare, întrucît lat. înseamnă „a sufla, a pufni” (pentru a explica semantismul, Tiktin admite influența lui foale), și că primul sens, care trebuie să fie cel original, rămîne neexplicat. Ultima var., pentru care se citează un singur ex., este neclară.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înfúlic, a -á v. tr. (d. foale, stomah [!], orĭ d. lat. infoilicare). Est. Fam. Înghit cu lăcomie. Rar. Apuc mult, car în mare cantitate. – Și înfulesc (N. R. R. 1, 225, și Pușc.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink