înfrunțí, înfrunțésc, vb. IV (reg., înv.) a începe ceva fără a continua și sfârși.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre și curaj, opunând rezistență. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept și fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări și reproșuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acțiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încăiera. 6. v. opune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFRUNTÁ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. și pl. înfrúntă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfrúnt și -éz, a -á v. tr. (d. frunte. V. afront, confrunt). 1. Mustru (adică „îĭ arăt greșeala în frunte, în față”). 2. (după fr. affronter). Daŭ pept [!], ĭes la luptă, sfidez: a înfrunta moartea.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink