ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNFEUDÁ ~éz tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independența; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNFEUDÁ ~éz intranz. A se pune în dependență totală față de cineva, pierzându-și libertatea de acțiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNFEUDÁ vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înfeudá vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. și pl. înfeudeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*infeudéz v. tr. (fr. inféoder, it. infeudare. V. feud, feudal). Daŭ o moșie ca să fie ținută ca feud. V. refl. Mă daŭ în întregime: a te infeuda unuĭ partid.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink