ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOITÚRĂ ~i f. Loc unde un obiect este îndoit. [Sil. -do-i-] /a îndoi + suf. ~itură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOITÚRĂ s. 1. v. încovoietură. 2. v. curbură. 3. v. boțitură. 4. cută, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDOITÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, sârjoacă, șerpuire, șerpuitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndoitúră s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndoitúră f., pl. ĭ. Locu unde ceva e îndoit: îndoitura uneĭ vergĭ, unuĭ deget, uneĭ peĭ [!], uneĭ stofe, uneĭ hîrtiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink