ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDESTULĂTÓR¹ adv. Cu îndestulare; în mod satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDESTULĂTÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care îndestulează; mulțumitor; satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDESTULĂTÓR adj. 1. v. suficient. 2. mulțumitor, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~oare.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndestulătór, -oáre adj. Destul, suficient: proviziunĭ îndestulătoare. Satisfăcător: răspuns îndestulător.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink