ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ La îndemână sau (loc. prep.) la îndemâna cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de⁴ + mână.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDEMÂNĂ adv. Ușor; comod; lesnicios. ◊ La ~ la dispoziție; accesibil. /în + de + mână
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDEMÂNĂ adv. v. comod.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndemână adv.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNDEMÂNÁ îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDEMÂNÁ vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susține.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndemînă adv. – 1. Care poate fi ușor obținut, accesibil. – 2. Comod, ușor, lesnicios. – 3. Oportun, potrivit, prielnic. – 4. (S. f., înv.) Favoare, hatîr. De la mînă, comp. cu în- și de, cf. amînă. Der. neîndemînă, adv. (greu accesibil; s. f., înv., dificultate, descumpănire); îndemînos, adj. (accesibil, ușor); îndemîna, vb. (a netezi calea, a face posibil; a ușura, a înlesni; a ajuta, a sprijini; a împrumuta); îndemînatic, adj. (iscusit; comod; favorabil); neîndemînatic, adj. (lipsit de dibăcie, greoi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îndemâná vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemâneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

la îndemână loc. adv.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndemănéz și -înéz, a -á v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îndemî́nă și îndămî́nă adv. (în, de și mînă). A avea îndemînă (rar) saŭ (maĭ des) la îndemînă, a avea ceva la dispozițiune, lîngă mînă, gata de apucat (banĭ, arme, cărțĭ). A-țĭ fi îndemînă, a te simți bine la trup orĭ la suflet. S. f., pl. ĭ. Vechĭ. Ocaziune, îndatorire. – Vechĭ scris și preîndemînă saŭ prindemînă: vreme prindemînă, vreme potrivită, favorabilă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink