ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesiune; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDELETNICÍRÉ ~i f. Activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă cineva; ocupație; treabă. /v. a se îndeletnici
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDELETNICÍRE s. 1. v. ocupație. 2. v. activitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndeletnicíre s. f., g.-d. art. îndeletnicírii; pl. îndeletnicíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndeletnicíre f. Ocupațiune, întrebuințare a timpuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNDELETNICÍ mă ~ésc intranz. A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se ocupa. ~ cu gospodăria. /în + sl. deletnic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDELETNICÍ vb. v. ocupa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndeletnicí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îndeletnicésc, imperf. 3 sg. îndeletniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndeletniceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndeletnicésc (mă) v. refl. (d. deletnic). Mă ocup: a te îndeletnici cu plugăria. Vechĭ. A te îndeletnici să facĭ ceva, a fi dispus să, a te grăbi să. – Vechĭ și -epnicesc și deletnicesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink