ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNDĂRĂTNICÍ mă ~ésc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acțiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpățâna; a se ambiționa. /Din îndărătnic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRĂTNICÍ vb. 1. v. încăpățâna. 2. a se ambiționa, a se încăpățâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărătnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndărătnicésc, imperf. 3 sg. îndărătniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndărătniceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] - Îndărăt + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRẮTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărắtnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant [!], tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îndărătnicésc v. tr. Fac îndărătnic. V. refl. Mă fac îndărătnic. – Vechĭ îndere-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink