încujbare sf [At: CONACHI, ap. TDRG / Pl: ~bări / E: încujba] (Îrg) 1 Aplecare până la pământ. 2 (Fig) Înjosire a cuiva. 3 Încovoiere. 4 Strâmbare. 5 (Fig) Înduplecare.

ÎNCUJBARE s. f. (Învechit și regional) Acțiunea de a încujba; încovoiere, îndoire.

încujba [At: DOSOFTEI, V. S 246/1 / V: ~bi / Pzi: ~bez / E: în- + cujbă] (Îrg) 1-2 vtr A (se) apleca până la pământ. 3-4 vtr A (se) strâmba. 5-6 vtr A (se) încovoia (1-2). 7-8 vtr (Fig) A (se) îndupleca. 9 vt (Fig) A înjosi pe cineva Si: a încovoia (5).

încujbi v vz încujba

CUJBA = ÎNCUJBA.

ÎNCUJBA, încujbez, vb. I. Tranz. (Învechit și regional) A încovoia, a îndoi, a strîmba. O floare încujbată de-a crivățului suflare. NEGRUZZI, S. II 7. ◊ Fig. Ia-mi podoabele aceste, giuvaerurile aceste; greutatea lor mă încujbează... O haină de doliu ar fi trebuit să port de la măritarea mea. NEGRUZZI, S. III 183.

A ÎNCUJBA ~ez tranz. înv. reg. A face să se încujbeze; a încovoia; a îndoi; a arcui; a curba. /în + cujbă

A SE ÎNCUJBA pers. 3 se ~ează intranz. înv. reg. A căpăta formă de cujbă; a se încovoia; a se îndoi; a se arcui; a se curba. /în + cujbă

încujbá V. 1. a încovoia, a îndoi: încujbat sub sarcină; 2. fig. a apleca: floare ’ncujbată de a crivățului suflare NEGR. [V. cujbă].

încujbéz v. tr. (d. cujbă). Mold. Rar. Încovoĭ, aplec: greutatea îl încujbă. Fig. Înfrîng. V. refl. Mă încovoĭ, mă aplec.

încujbare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbării

încujbare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbării

încujbare s. f., g.-d. art. încujbării

încujba (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. încujbez, 3 încujbează; conj. prez. 1 sg. să încujbez, 3 să încujbeze

încujba (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbează

încujba vb., ind. prez. 1 sg. încujbez, 3 sg. și pl. încujbează

ÎNCUJBARE s. v. arcuire, curbare, încovoiere, îndoire.

încujbare s. v. ARCUIRE. CURBARE. ÎNCOVOIERE. ÎNDOIRE.

ÎNCUJBA vb. v. arcui, curba, încovoia, îndoi.

încujba vb. v. ARCUI. CURBA. ÎNCOVOIA. ÎNDOI.