ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNCUJBÁ ~éz tranz. înv. reg. A face să se încujbeze; a încovoia; a îndoi; a arcui; a curba. /în + cujbă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCUJBÁ pers. 3 se ~eáză intranz. înv. reg. A căpăta formă de cujbă; a se încovoia; a se îndoi; a se arcui; a se curba. /în + cujbă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCUJBÁ vb. v. arcui, curba, încovoia, îndoi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încujbá vb., ind. prez. 1 sg. încujbéz, 3 sg. și pl. încujbeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încujbéz v. tr. (d. cujbă). Mold. Rar. Încovoĭ, aplec: greutatea îl încujbă. Fig. Înfrîng. V. refl. Mă încovoĭ, mă aplec.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink