ÎNCOVRIGÁRE s. încârligare, încolăcire, încovoiere, îndoire. (~ cozii unui câine.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNCOVRIGÁ încovríg tranz. A face să se încovrige; a încolăci. [Sil. -co-vri-] /în + covrig
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCOVRIGÁ mă încovríg intranz. 1) A se strânge în formă de covrig; a se încolăci. 2) A căpăta formă de covrig; a deveni asemănător cu un covrig. Câinele își încovrigă coada. /în + covrig
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCOVRIGÁ vb. 1. a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) îndoi, (reg.) a se încârjoia. (Câinele își ~ coada.) 2. v. încolăci.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încovrigá vb. (sil. -vri-), ind. prez. 1 sg. încovríg, 3 sg. și pl. încovrígă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) covríg și înc-, a -á v. tr. (d. covrig 1). Strîng în formă de covrig, încolăcesc. V. refl. Mă strîng, mă ghemuĭesc, mă zgrebulesc (de frig). – Și -gésc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

încovríg, V. covrig 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink