ÎNCONDURÁT, -Ă, încondurați, -te, adj. Înfoiat, umflat. – V. încondura2.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎNCONDURÁ pers. 3 încóndură tranz. rar (penele sau aripile) A face să se înfoaie. /în + condur
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCONDURÁ1, încóndur, vb. I. Refl. (Înv.) A se încălța cu conduri. – Din în- + condur.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNCONDURÁ2, pers. 3 încóndură, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. – Din în- + condur.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încondurá, încóndur sau înconduréz, vb. I (reg.) 1. (înv.) a (se) încălța în conduri. 2. a se umfla în pene, a se mândri.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
încondúr și -éz, a -á v. tr. (d. condur). Munt. Încalț cu conduriĭ, Fig. Înalț ca cum ar fi încălțat cu condurĭ. (Se zice maĭ ales de lebede cînd îșĭ țin aripile rîdicate [!], cum obișnuiesc ele cînd înoată): ca lebedele cînd îșĭ încondură aripile.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink