ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Fig.) Atracție, înclinație. ♦ (Geom.) Înclinație. [Var. inclinare s.f. / < înclina].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁRE s. 1. (înv.) piezișime. (Grad de ~.) 2. v. înclinație. 3. (ASTRON., GEOGR.) înclinație, (înv.) plecare. (~ acului magnetic.) 4. v. aplecare. 5. v. povârnire. 6. v. strâmbare. 7. v. prosternare. 8. v. aptitudine. 9. v. simț. 10. v. tendință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înclináre s. f., g.-d. art. înclinării; pl. înclinări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A ÎNCLINÁ înclín 1. tranz. A face să se încline; a apleca. 2. intranz. fig. A simți atracție, predispoziție (pentru ceva). ~ spre muzică.[Sil. în-cli-] /<fr. incliner, lat. inclinare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCLINÁ mă înclín intranz. 1) A-și schimba poziția normală, lăsându-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o poziție oblică; a se apleca. 3) fig. (despre aștri) A se lăsa spre orizont; a asfinți; a apune; a declina; a coborî; a scăpăta. Soarele înclină spre asfințit. 4) v. A SE ÎNCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în fața cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p.i. înclín, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁ vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în fața cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ◊ a se simți atras de ceva. (< fr. /s'/incliner, lat. inclinare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁ vb. 1. apleca. 2. v. povârni. 3. v. strâmba. 4. v. prosterna.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) înclina ≠ a (se) îndrepta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încliná, înclín, vb. I (reg.) a pune clini la o cămașă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

încliná vb., ind. prez. 1 sg. înclín, 3 sg. și pl. înclínă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*inclín, a -á v. tr. (lat. inclino, -áre. V. închin). Plec, aplec: a inclina capu. V. intr. Îs aplecat: acest zid inclină spre nord. Fig. Am aplicațiune, tind: acest copil inclină spre muzică. V. refl. Mă închin, mă aplec: mă inclin înaintea luĭ Dumnezeŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*inclinațiúne f. (lat. inclinátio, -ónis. V. închinăcĭune). Acțiunea de a saŭ de a te inclina: inclinațiunea capuluĭ, corpuluĭ. Povîrniș, pantă: inclinațiunea acoperemîntuluĭ [!]. Fig. Dispozițiune, aplicațiune, tendență [!] din natură: a avea inclinațiune spre muzică. Afecțiune, amor: căsătorie de inclinațiune. Fam. Persoană, lucru ĭubit. Geom. Oblicitate pe orizont saŭ a uneĭ liniĭ față de alta. Fiz. Unghĭu format de acu magnetic cu orizontu. Astron. Unghiu format de planu orbiteĭ uneĭ planete cu planu elipticiĭ. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink