ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHIRCÍT adj. 1. v. chircit. 2. v. pipernicit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Închircit ≠ zdravăn
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎNCHIRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se ghemui (la pământ); a se face mic. 2) (despre plante) A nu se dezvolta îndeajuns. /în + a chirci
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCHIRCÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. pipernici.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

închircí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 sg. și pl. închirceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

chircésc (mă) v. refl. (var. din a se zgîrci). Nu cresc destul, mă pipernicesc, degenerez: om, copac chircit. Mă stîrcesc, mă pitulez. Fig. Casă chircită, joasă, scundă, umilă. Inimă chircită, strînsă de întristare. – Și mă închircesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

închircésc, V. chircesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink