ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCĂIBĂRÁ vb. v. apuca, încăiera, înhăța, înșfăca, lua, prinde.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înșfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucișat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 și DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucișare a lui încăiera cu cherba.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

încăibărá vb. (sil. -căi-), ind. prez. 1 sg. încáibăr/încăibăréz, 2 sg. încáiberi, 3 sg. și pl. încáibără; conj. prez. 3 sg. și pl. încáibere
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încáĭbăr, a -ăibărá v. tr. (cp. cu încaĭer și încherb. – Încaĭbăr, încaĭberĭ, să încaĭbere). Înșfac, apuc ca să bat: cînd te-oĭ încăĭbăra acuma! Încherb, înjgheb (Munt. vest): îmĭ încaibăr un venit. V. refl. Mă încaĭer: s´aŭ încăĭbărat la bătaĭe oameniĭ, cîniĭ [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink