ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂLCITÚRĂ ~i f. 1) Obiecte cu părțile componente încâlcite; încurcătură. 2) fig. Lipsă de claritate; încurcătură; confuzie. ~ a unei fraze. /a încâlci + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCÂLCITÚRĂ s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. v. amestecătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încîlcitúră f., pl. ĭ. Lucru încîlcit. Modu de a încîlci.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink