ÎNAÍNTE adv. I. (Cu sens local) În față. ♦ În locul dintâi, în frunte. ♦ (Cu valoare de interjecție) Îndemn de a înainta. II. (Cu sens temporal) 1. Mai devreme, mai întâi. ◊ Expr. Mai înainte = a) mai demult; b) mai repede (decât altcineva sau altceva). De mai înainte = de mai demult. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cât timp a trecut de la întâmplarea de care este vorba. Înainte vreme = odinioară. ◊ Compus: înainte-mergător s. m. = înaintaș (3), precursor; p. ext. om cu vederi înaintate. 2. Mai departe, în continuare. ◊ Expr. De azi (sau aici, acum etc.) înainte = de azi (sau aici, acum etc.) încolo. [Var.: naínte adv.] – Lat. in ab ante.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNAÍNTE adv. 1) În spațiul aflat în față; dinainte; anterior. A se duce ~. ◊ A-i ieși cuiva ~ a întâmpina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a întrece pe cineva. 2) Într-o perioadă de timp trecută; în trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai întâi; la început. ◊ ~ de toate în primul rând. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decât altcineva; mai devreme; c) în primul rând; la început. ~-mergător a) premegător; înaintaș; precursor; b) persoană cu vederi progresiste. 4) În continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~. ◊ Zi-i (spune) ~! Continuă! 5) (cu valoare de interjecție) Strigăt exprimând îndemnul de a înainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNAÍNTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat ~.) 2. v. dinainte.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Înainte ≠ înapoi, îndărăt
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înaínte adv. – 1. În față. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (Prep.) În fața, în prezență. – 5. (Adj., înv.) Anterior, precedent. – Var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. Lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanța vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (‹ mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu îninte ‹ in ante. Lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaș, s. m. (strămoș, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; Arg., ochelari; Arg., pungaș în serviciul poliției). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s. f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s. m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s. n. (parte din față, mai ales la o haină).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înaínte adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înainte prep. de loc cu gen. (în și ainte; lat. abante, d. ab, de la, și ante, înainte; it. avanti, fr. avant. Ainte se întrebuința în vechime fără în: ainte merseră). 1. Dinainte, în față: înaintea mea, înaintea ochilor meĭ. (Diferență între înainte și dinainte nu există, că poțĭ zice și mă duc orĭ șed dinaintea caseĭ și înaintea caseĭ și corespund amîndoŭă cu fr. devant). 2. Prep. de timp cu gen. Din timpu precedent (fr. avant): Dacia în ainte de Romanĭ, Dacia din aintea Romanilor. 3. Adv de mișcare (fr. en avant): în ainte, soldațĭ! 4. Adv. de timp: știam din ainte (fr. d´avance). 5. Loc. adj. Cel din ainte, anterior, antecedent, precedent: vorba din ainte, partea din ainte (V. dinainte). De azĭ (saŭ de aicĭ saŭ de acuma) în ainte, începînd de acuma. În ainte vreme (Vechĭ. Urît azĭ), odinioară, altă-dată, odată, în ainte, cîndva. Maĭ în ainte saŭ numaĭ în ainte, altă-dată în trecut: în ainte eraĭ maĭ silitor. A lua înainte, 1. a anticipa, 2. a întrece. A da înainte cuĭva (termin luat de la joc, ca biliardu, cărțile, popicele, adică a da cuĭva puncte înainte, ca tu să începĭ maĭ de jos, fiind sigur că tot veĭ învinge), a fi superior cuĭva.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎNAINTE-MERGĂTÓR s. v. antecesor, înaintaș, precursor, predecesor, premergător.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înainte adv. înainte de Revoluția din decembrie 1989.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
înainte-mergător, (1) înainte-mergători s. m. 1. Antemergător. 2. (Sg., art.) Nume dat în Biblie sfântului Ioan Botezătorul. – Din înainte + mergător.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink