căutare avansată
11 definiții pentru „înțelepciune”   declinări

ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

înțelepciúne s. f., g.-d. art. înțelepciúnii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȚELEPCIÚNE s. 1. (latinism rar) sapiență, (înv.) înțelepție, mândrie, mândroste, preamândrie. (~ lui era vestită.) 2. filozofie. (Din ~ poporului român.) 3. chibzuială.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȚELEPCIÚNE ~i f. 1) Facultatea de a înțelege și de a judeca adânc lucrurile. 2) Judecată cumpănită; chibzuială. ◊ Cu ~ cumpătat. [G.-D. înțelepciunii] /<lat. intellectio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNȚELEPCIÚNE s. f. 1. Capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, implicînd o cu­noaștere adîncă a realității, experiență și echilibru. Din nenorocire, înțelepciunea nu se cumpără și nu se poate împrumuta. C. PETRESCU, A. 445. Vai ! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii, Ale clipelor ca­davre din volume stînd s-adune Și-n a lucrurilor peteci căutînd înțelepciune ? EMINESCU, O. I 140. Apologul, ca și proverbul, au fost totdeauna înțelepciunea națiunilor. NEGRUZZI, S. I 336. ◊ (Personificat) Eu am fost cel dintîi fulger între viață și moarte, zice înțelepciunea. Eu am fost așezată din veșnicie înaintea tuturor începuturilor. SADOVEANU, D. P. 176. Se băga de seamă după port și așezare, după frunte și zîmbire, că alta nu putea fi decît Înțelepciunea. DELAVRANCEA, S. 93. 2. Prudență, chibzuință, socoteală. ◊ Loc. adv. Cu înțelepciune = (în mod) înțelept, chibzuit, pru­dent. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciu­ne și supunere. ISPIRESCU, L. 22. Fără înțelepciune = (în mod) neînțelept, imprudent, orbește. Bathori poruncise săcuilor săi ca să nu se încumeteze fără înțelep­ciune în noroc și să nu întreprinză nimic pînă nu va veni el însuși. BĂLCESCU, O. II 104.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

înțelepciúne s. f., g.-d. art. înțelepciúnii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

înțelepciune f. 1. calitatea celui înțelept; 2. moderațiune, rezervă; 3. cunoștință justă, naturală sau dobândită, a lucrurilor. [Lat, INTELLECTIONEM].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înțelepcĭúne f. (lat. intelléctio, -ónis, d. intĕllégere, -léctum, a înțelege). Inteligență, deșteptăcĭune: înțelepcĭunea cîneluĭ. Cultură: înțelepcĭunea Egiptenilor. Prudență, bună conducere în vĭață: înțelepcĭunea practică a vĭețiĭ. Cumințenie, docilitate, calitate de a fi înțelegător, supus: înțelepcĭunea unuĭ copil. Caracteru fapteĭ saŭ vorbeĭ celuĭ înțelept: înțelepcĭunea unuĭ răspuns.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RARAM FACIT MIXTURAM CUM SAPIENTIA FORMA (lat.) rareori întâlnești frumusețea și înțelepciunea laolaltă – Petroniu, „Satyricon”, 94.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAPIENTIA ARS VITAE EST (lat.) înțelepciunea este știința vieții – Seneca, „Epistulae”, 95, 7.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink