împutáre f. Vechĭ. Împutăcĭune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) împút, a -á v. intr. (lat. imputo, -áre. V. imput). Vechĭ. Mustru, reproșez: Iisus împuta orașelor. Vidin. Regret ce-am dăruit: îmĭ împut. V. refl. Mă cert, mă cĭorovăĭesc: nărodul [!] se împuta cu Moĭsi.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink