ÎMPUPÍT, -Ă, împupiți, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPUPÍT adj. v. îmbobocit, înmugurit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pupi. Cf. scr. pupiti „a îmboboci”.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPUPÍ vb. v. îmboboci, înmuguri, muguri.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împupí vb., ind. prez. 3 sg. împupéște, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împupeáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
îmbobocésc v. intr. Scot bobocĭ, vorbind de plante: criniĭ aŭ îmbobocit. – În Ban. împupésc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împupésc v. intr. (d. pup 1). Ban. Trans. Îmbobocesc, înmuguresc: cu diamant împupite (ArhO. 1924, Ian. 29), răchită împupită (Șez. 36, 8).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink