ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPÚNGERE s. v. înțepare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A ÎMPÚNGE împúng tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a înghimpa; a înțepa. 2) (despre vite cornute) A lovi cu coarnele. 3) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înghimpa; a înțepa; a mușca. /<lat. impungere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE ÎMPÚNGE mă împúng intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /<lat. impungere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPÚNGE vb. 1. (înv.) a punge. (O vacă, un bou care ~.) 2. v. înțepa. *3. v. atínge.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPÚNGE vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împúnge (împúng, împúns), vb. – 1. A înțepa. – 2. A lovi cu coarnele. – 3. A îmboldi, a stimula, a ațîța. – Var. (rară) punge. Mr. pung, pundziri. Lat. pungĕre (Pușcariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850; DAR), cf. it. pungere, prov. ponher, fr. poindre, sp., port. pungir. – Der. impungătură (var. împunsătură, împunsură, punsură, împunsoare), s. f. (înțepătură, junghi); împungător, adj. (care împunge); (îm)pungaci, adj. (care lovește cu coarnele); împungăli, vb. (a coase prost), cu suf. expresiv -li; împungăleală, s. f. (cusătură prost făcută); străpunge, vb. (a trece dintr-o parte într-alta, a pătrunde), cu pref. stră-, a cărui comp. poate fi și romanică, cf. trent. straponzer, friul. straponzi; străpungător, adj. (pătrunzător, cu vîrful ascuțit).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împúng, -púns, a -púnge v. tr. (lat. púngere, punctum, a împunge; it. púngere și púgnere, pv. ponher, fr. poindre, sp. pg. pungir. V. străpung, punct). Fac să intre vîrfu: a împunge pînza cu acu, pînea [!] cu cuțitu, un dușman cu lancea, cu sabia. Fig. Pișc, atac cu vorba: a o împunge la fugă, a împunge fuga, a o împăna la fugă, a porni în fuga mare. V. înțep, înghimp.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a împunge cu cornu’ expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink