ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPOTRIVÍRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întâmpinat o dârză ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Împotrivire ≠ neîmpotrivire
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împotrivíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împotrivíre f. Opozițiune, rezistență.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ÎMPOTRIVÍ mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. împotriveáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink