ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRÁT ~ți m. 1) (în unele state; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; rigă; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRÁT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăție.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărát (împăráți), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărát s. m., pl. împăráți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărát m. (din nom. latin imperátor). Suveranu unuĭ imperiŭ. – Și ump- (Mold. sud).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBA-ÎMPĂRÁTULUI s. v. urechelniță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRÁTUL s. art. v. steaua polară.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRATUL-PÉȘTILOR s. v. regină.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înțepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Ler-Împărát s. pr. m.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împăréz v. tr. (d. par 1). Vechĭ. Pun în par, străpung cu paru: bou a căzut într´un par și s´a împărat. Vestesc (punînd un semn îmtr´un par): a împăra satu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărát, împărați s. m. Suveranul unui imperiu. ♦ (În literatura religioasă) Șef suprem al unei țări; rigă, rege, crai, țar, șah. ◊ Împăratul cerurilor sau Împăratul împăraților = Dumnezeu. ◊ Împăratul iudeilor v. iudeu. – Din lat. imperator.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÎMPĂRÁT, -Ă, împărați, -te, adj. v. ÎMPĂRA. – [DLRM, DAR]
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
împărat, împărați s. m. (intl.) 1. șef. 2. om influent.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink