ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUCĂTÚRĂ ~i f. 1) Cantitate dintr-un aliment care poate fi îmbucată dintr-o singură dată. 2) Loc unde se îmbucă două piese. /a îmbuca + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBUCĂTÚRĂ s. gură, înghițitură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de pâine.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbucătúră f., pl. ĭ. Mîncare cît poțĭ îmbuca odată, înghițitură (V. bucătură, gălătuv). Locu unde se îmbucă doŭă lucrurĭ orĭ se varsă un rîŭ (gură de rîŭ). Muștĭuc, acea parte a uneĭ trompete care se pune în gură. V. bîzîitoare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior. – d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink