căutare avansată
9 definiții pentru „îmbietor”   declinări

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBIETÓR adj. 1. v. ademenitor. 2. atrăgător, plăcut, primitor. (Ținuturi ~oare.) 3. v. gustos.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Îmbietor ≠ dezgustător
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îmbie; care ispitește; ispititor; tentant. Idee ~oare. [Sil. -bi-e-] /a îmbia + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie, îndeamnă, poftește, invită; ademenitor, ispititor, atră­gător. Între aceste bucurii mijea, cu surîs îmbietor, chipul Eleonorei. VORNIC, P. 169. Ideea revoluției, e privită ca îmbietoare chiar între ofițerii de cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 241. Nu știa ce să facă și cum să se poarte, numai ca să-i pară lui viața mai ușoară și casa mai îmbie­toare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 50. – Pronunțat: -bi-e-.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbietór adj. m. (sil. -bi-e-), pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbietor a. care îmbie.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink