FERDINAND, numele a trei împărați ai Sfântului Imp. Roman de Națiune Germană și regi ai Ungariei și Boemiei, din dinastia Habsburg: 1. F. I, împărat (1556-1564), rege al Ungariei și al Boemiei (din 1526). A purtat, între 1526 și 1538, un îndelungat război cu Ioan Zápolya pentru tronul Ungariei; a întreținut relații cu domnii români Radu de la Afumați, Alexandru Lăpușneanu și, mai ales, cu Despot-Vodă. 2. F. II, împărat (1619-1637), rege al Ungariei (din 1618) și al Boemiei (1619, 1620-1637). Adversar înverșunat al protestanților. Politica sa de asuprire națională a cehilor și ungurilor a provocat răscoala cehilor (1618) și declanșarea Războiului de 30 de Ani (1618-1638). 3. F. III, împărat (1637-1657), rege al Ungariei și al Boemiei (1637). Comandant al armatelor imperiale (din 1634) în timpul Războiului de 30 de Ani; a înfrânt armatele protestanților și suedezilor la Nördlingen (1634).

FERDINAND, numele a cinci regi ai Castiliei și Leónului. Mai important: F. III cel Sfânt, rege al Castiliei (1217-1252) și al Leónului (1230-1252). A luptat împotriva maurilor (1230-1248), de la care a cucerit Córdoba (1236) și Sevilla (1248).

FERDINAND, regi ai Spaniei. Mai important: F. VII, rege (mart.-mai 1808 și 1814-1833) din dinastia Bourbon. Înlăturat de Napoleon I în 1808, a fost reinstalat în 1814; în 1823 a reprimat, cu ajutorul trupelor franceze trimise de Sfânta Alianță, revolta Cortes-urilor (izbucnită în 1820), reinstaurând monarhia absolută. În timpul domniei sale a avut loc Războiul de Eliberare a Coloniilor Spaniole din America Latină (1810-1826).

FERDINAND I de Habsburg, împărat al Austriei (1835-1848), rege al Boemiei și Ungariei (1830-1848). A domnit sub tutela cancelarului Metternich. În dec. 1848 a fost constrâns să abdice.

FERDINAND I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927, n. castelul Sigmaringen, Germania), rege al României (1914-1927). Al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (frate mai mare al lui Carol I) și al principesei Antonia a Portugaliei. În lipsa unui moștenitor în linie directă și legitimă a lui Carol I, prin decretul din 18 mart. 1889, F. a fost proclamat „moștenitor prezumtiv al coroanei României”, conferindu-i-se în același timp titlul de „Alteță Regală”, Principe de România. După eșuarea proiectului principelui F. de a lua de soție pe Elena Văcărescu, la 29 dec. 1892 F. se căsătorește cu principesa Maria, înrudită cu marile case dominatoare din Marea Britanie, Rusia și Germania. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent (1886) până la cel de general de corp de armată (1911). În 1913, în calitate de generalisim, principele F. a comandat armata română în campania din timpul celui de-al doilea război balcanic. Devenit rege al României (sept. 1914), în împrejurări excepționale pentru soarta țării, F., cu prilejul depunerii jurământului în fața Parlamentului și a țării, făgăduiește solemn că va fi „un bun român”. În Consiliul de Coroană (14/27 aug. 1916), F. s-a identificat cu idealul național al românilor, susținând intrarea României în război alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale (fapt pentru care a fost numit și F. cel Leal). Decizia de a susține intrarea României în război de partea Antantei a provocat mânia membrilor familiei de Hohenzollern, care l-au dezavuat. În condițiile înfrângerilor armatei române în campania din 1916 și a ocupării de către inamic a celei mai mari părți din teritoriul țării, F., împreună cu familia regală, s-a retras la Iași, unde, încrezător în victoria finală a poporului român, s-a distins prin abnegație și spirit de sacrificiu, contribuind, într-o măsură importantă, la refacerea și reorganizarea armatei române, precum și la marile victorii obținute la Mărăști, Mărășești și Oituz, în vara anului 1917. După prăbușirea frontului rusesc, F. și majoritatea oamenilor politici au luat hotărârea ca România să înceteze ostilitățile și să accepte încheierea unei păci separate, concretizate în Tratatul de la București (apr. 1918), pe care însă a refuzat să-l ratifice. După realizarea unirii cu România, în 1918, a Basarabiei (mart.), a Bucovinei (nov.) și a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului (dec.), delegații veniți la București înmânează Regelui actele Unirii, care, la rându-i, prin decrete-legi, le sancționează. La 15 oct. 1922 a avut loc la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia încoronarea Regelui și a Reginei Maria (pe coroana regală de oțel a lui Carol I, ce amintea de Plevna, adăugându-se însemnele Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei), simbolizând actul Unirii tuturor provinciilor istorice românești sub sceptrul aceluiași monarh. Prin participarea la festivități a reprezentanților din peste douăzeci de state europene, din S.U.A. și Japonia, noua realitate național-statală a dobândit o largă recunoaștere internațională. După înfăptuirea României Mari, F. a sprijinit inițiativele, în special ale guvernelor liberale, menite să ducă la importante prefaceri în viața economică, social-politică și culturală a țării; dintre acestea se detașează reforma regimului electoral bazat pe votul universal (1918), reforma agrară din 1921 (promisă pe front, în 1917, de către Rege, ca un act de justiție socială, dar și ca o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul de reîntregire națională). Constituția din 1923 și unificarea legislativă, care a consfințit noile realități istorice, inclusiv regimul constituțional democratic. A avut șase copii: Carol, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana și Mircea, botezați în religia ortodoxă. A murit la 20 iul. 1927, fiind înmormântat în pronaosul Mănăstirii Curtea de Argeș.

FERDINAND I de Saxa-Coburg, prinț german, ales, în 1887, cneaz al Bulgariei. În 1908, când Bulgaria s-a declarat independentă, a luat titlul de țar. Exponent al intereselor austro-germane, a contribuit la împingerea Bulgariei în primul război mondial de parte Puterilor Centrale. A abdicat în 1918.

FERDINAND V CATOLICUL (FERDINAND II DE ARAGÓN), rege al Siciliei (din 1468, ca Ferdinand II) și al Aragónului (1479-1516). În urma căsătoriei sale cu Isabela (1469), s-a realizat unirea Castiliei și Aragónului într-un singur regat, Spania (1479). A luptat împotriva maurilor, cucerind Granada (1492), a ocupat Regatul Neapolelui (1504), al cărui suveran a devenit (ca Ferdinand III, 1504-1516), și Navarra Superioară (1512). Cu sprijinul bisericii (în 1480 a creat Inchiziția), al micii nobilimi și al orașelor, a luptat împotriva marii nobilimi. A pus bazele supremației spaniole în Europa, în sec. 16. În timpul lui, Cristofor Columb a întreprins călătoriile care au dus la descoperirea și colonizarea Americii.

FRANZ FERDINAND [franț] (1863-1914), arhiduce din familia de Habsburg. Nepot al împăratului Franz Joseph I. Moștenitor al tronului Austro-Ungariei (din 1889). Unul dintre promotorii politicii expansioniste a monarhiei austro-ungare în Balcani. Asasinarea sa, la Sarajevo (28 iun. 1914), de către naționaliștii sârbi, a constituit pretextul pentru declanșarea primului război mondial.