Cuvântul zilei, 22 iunie 2021

dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
paliativ
© imagine Raluca - Miolk

PALIATIV, -Ă, paliativi, -e, adj., s. n. 1. (Medicament sau tratament) care ameliorează sau înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără a-i suprima cauza. 2. Fig. (Soluție, măsură) care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă. [Pr.: -li-a-] – Din fr. palliatif.

Arhiva cuvintelor zilei

Cuvântul zilei de 22 iunie în alți ani:

iconița cuvântului zilei

2023: maleabilitate

S-a născut în 1949 Meryl Streep, actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film. Adesea descrisă ca fiind cea mai bună actriță a generației sale, Streep este de asemenea recunoscută pentru diversitatea sa interpretativă.
iconița cuvântului zilei

2022: plaz

În 1947 s-a născut Pete Maravich, poreclit Pistol Pete, baschetbalist american din anii '70, membru al NBA Hall of Fame, dar care își datorează faima postumă unei fraze pe care a rostit-o într-un interviu în 1974: „Nu vreau să joc 10 ani în NBA și apoi să mor de atac de cord la 40 de ani.” Exact asta s-a întâmplat: a murit la vârsta de 40 de ani în urma unui atac de cord (după un meci între prieteni), după ce jucase doar 10 ani în NBA.
iconița cuvântului zilei

2020: amfibolie

S-a născut în 1940 Abbas Kiarostami, regizor, scenarist, fotograf și producător de filme iranian. A obținut premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes pentru filmul Gustul cireșelor. Filmele sale se caracterizează printr-o doză mare de ambiguitate și un amestec de ficțiune și documentar.
iconița cuvântului zilei

2019: veleat

S-a născut în 1898 Erich Maria Remarque, unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Unul dintre romanele sale se intitulează Soroc de viață și soroc de moarte.
iconița cuvântului zilei

2018: abjura

În 1633 Galileo Galilei este obligat să-și abjure în fața inchiziției afirmațiile potrivit cărora Pământul nu este centrul universului, ci orbitează, alături de alte planete, în jurul soarelui.