4.2. Scrierea cuvintelor compuse


Cuprins

4.2. Scrierea cuvintelor compuse

Modul de scriere a cuvintelor compuse este în funcție de natura elementelor componente (cuvinte, elemente de compunere sau abrevieri), de vechimea compuselor, de gradul de unitate semantică și de sudură formală, de apartenența elementelor componente la diferitele părți de vorbire, de raporturile sintactice care au stat la baza compusului, de părțile de vorbire cărora le aparțin compusele și, în cazul cuvintelor flexibile, de modul de flexiune, precum și, uneori, de tradiție.

Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos prezentăm o descriere a practicii ortografice privind principalele tipuri de cuvinte compuse.

Aceste probleme sunt prezentate pe părți de vorbire (deși unele cuvinte se pot încadra în mai multe părți de vorbire), în ordinea alfabetică a acestora.

4.2.1. Adjective

Adjectivele calificative compuse (dintre care unele sunt și substantive sau adverbe) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

  1. Se scriu într-un cuvânt:
    1. adjectivele (mai ales din fondul vechi) sudate (unele reprezentând tipuri rare și învechite) din cuvinte care există și independent, cu structura:
      • adjectiv + adjectiv (având flexiune numai la ultimul component): rozalb;
      • adjectiv + substantiv: pursânge (invariabil);
      • adverb (uneori substantivizat) + adjectiv (uneori provenit din participiul unui verb compus): binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor; clarvăzător; preafericit;
        Aceste compuse se deosebesc de îmbinările cu o structură și o componență asemănătoare, care reprezintă fie compuse mai puțin sudate, scrise cu cratimă (!bine-crescut „cuviincios”), fie grupuri de cuvinte, care se scriu separat (!bine crescut „dezvoltat bine”).
      • prepoziția a + tot/toate + adjectiv (tip învechit): atoateștiutor, atotputernic;
      • prepoziție + substantiv sau adjectiv: cuminte, deplin;
      • substantiv (uneori provenit dintr-un adjectiv) + adjectiv: binefăcător, binevoitor, răufăcător, răuvoitor; codalb;
      • izolări de propoziții: cumsecade;
    2. adjectivele neologice care au în componență elemente de compunere: *aeroportuar, *autocopiativ, *cronofag, * electrocasnic, *heliomarin, *neoliberal, *sociocultural;
    3. adjective cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element (!cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, dacoromân „român(esc) din Dacia”, sârbocroat), ca și unele adjective asemănătoare împrumutate (galoromanic, retoroman);
      Adjectivele cu structură și componență asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă: *ceho-slovac „dintre Cehia și Slovacia”, *sârbo-croat.
    4. adjectivele (în general provenite din participii) la forma negativă compuse cu adverbul mai intercalat între prefixul ne- și adjectiv: nemaipomenit.
  2. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura:
    1. adjectiv + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (*bun-platnic, instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist, nou-nouț, *rău-platnic), la ambele componente — (globuri) *albe-argintii, (mere) dulci-acrișoare — sau invariabile: (televizoare) *alb-negru;
      Dar vezi mai sus rozalb.
    2. adjectiv invariabil (desemnând o culoare) + adverb (uneori provenit din participiu) exprimând o nuanță: (bluză/bluze) galben-închis, roșu-deschis;
    3. adjectiv (printre care unele referitoare la etnii, limbi etc.) ± vocala de legătură o + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (burghezo-democratic, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, francez-român, greco-catolic, româno-american, ruso-român/rus-român), ca și alte adjective asemănătoare împrumutate: *anglo-normand, austro-ungar, franco-italo-spaniol, indo-european, medico-legal;
    4. adverb (invariabil!) + adjectiv (eventual provenit din participiu), compusul prezentând o diferență de sens față de cuvintele de bază: așa-zis „pretins”, !bine-crescut „cuviincios”, !bine-cunoscut „celebru”, !bine-venit „oportun, agreat”, drept-credincios, înainte-mergător, liber-schimbist, nou-născut, propriu-zis, sus-numit;
      Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură și o componență asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) și separat când sunt grupuri de cuvinte care își păstrează sensul (!bine crescut „dezvoltat bine”).
    5. substantiv denumind un punct cardinal + adjectiv: est-european, nord-american, nord-vestic, sud-dunărean;
      În compusele complexe se recomandă ca între principalele secvențe să se folosească linia de pauză: americano—vest-german, nord—nord-vestic.
    6. izolări de propoziții/fraze: (meșter) drege-strică.

4.2.2. Adverbe

Adverbele compuse (dintre care unele sunt și adjective sau conjuncții) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

  1. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori) compuse din:
    1. adjectiv (calificativ sau pronominal) + substantiv: altădată „odinioară”, altfel „în alt mod, în caz contrar”, astăzi, astfel, bunăoară, deseori, rareori, uneori;
    2. adverbprepoziție) + adverb (uneori provenit din participiu) sau numeral: bineînțeles „desigur”; câteodată „uneori”, nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, niciodată „în niciun moment”, numai „doar”, numaidecât „imediat”, totodată „în același timp”, totuna „la fel”;
    3. adverb + conjuncție: așadar;
    4. adverb + elementul final -va: cândva;
    5. adverb + elementul final -și: câtuși, iarăși, totuși;
    6. adverb (și adjectiv) provenit din participiu la forma negativă compus cu adverbul mai intercalat între ne- și participiu: nemaipomenit;
    7. articol/numeral + substantiv: !odată „cândva, imediat, în sfârșit”;
    8. conjuncție + pronume: dar(ă)mite;
    9. elementul inițial fie(și)-, oare(și)-, ori(și)- + adverb: fiecum (înv.), oare(și)cum „cumva”, oricând, oricum, oriîncotro, *ori(și)cât;
    10. prepozițieprepoziție) + adverb: adesea, arar, deasupra, decât „numai”, degeaba, demult „odinioară”, deplin (și adjectiv), desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, împotrivă, înadins, îndeaproape, îndelung, întocmai, (mai) prejos, (mai) presus;
    11. prepozițieprepoziție) + numeral: deodată, împreună, întruna „mereu”;
    12. prepoziție + prepoziție + prepoziție: dedesubt;
    13. prepoziție + pronume: laolaltă;
    14. prepozițieprepoziție) + substantiv: acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată, departe, devale „în jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, !diseară/deseară, împrejur, încontinuu „mereu”;
       !Rostirea și scrierea !diseară sunt preferate lui deseară, deoarece nu se mai percepe, în general, proveniența din de + seară.
    15. verb + conjuncție: parcă, cică (pop.), mătincă (pop.);
    16. tipuri izolate: alaltăieri, pretutindeni, (în)totdeauna, vasăzică „adică”.
  2. Se scriu cu cratimă adverbele compuse:
    1. (parțial) analizabile (incluzând uneori adverbe provenite din substantive): *alaltăieri-dimineață, *azi-mâine, *azi-noapte, *mâine-dimineață;
    2. rimate sau/și ritmate, formate din elemente care nu există independent: ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam;
    3. provenite prin schimbarea categoriei gramaticale din substantive compuse scrise cu cratimă: după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”;
    4. în care cratima notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
      Scrierea împreună deosebește asemenea adverbe de grupurile de cuvinte cu o structură asemănătoare, în care componentele își păstrează independența și înțelesul, și care se scriu în cuvinte separate: altă dată, alt fel, bine înțeles, câte o dată, de cât, de fel, de grabă (De grabă, a greșit), de loc, de mult, de plin, *de sigur (De sigur, e sigur), de vale, de vreme, *după amiaza (După amiaza aceea toridă a urmat o seară răcoroasă), *după masa (A plecat imediat după masa de prânz), *fie cum (Fie cum vrei tu), în continuu, într-una (scris cu cratimă din motive fonetice), nici când, nici (de) cum, nici odată, nici o dată, nu mai, numai de cât, oare cum, o dată, ori cât, tot odată, tot o dată, tot una, va să zică „vrea să însemne”.

4.2.3. Conjuncții

Conjuncțiile compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

  1. Se scriu într-un cuvânt conjuncțiile compuse la origine, dar sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori): deoarece, deși, fiindcă, încât (Îl durea atât de tare, încât nu putea vorbi), întrucât „deoarece” (A lipsit întrucât era bolnav), precum, vasăzică (și adv.) „prin urmare, deci”.
    Ele se disting astfel de locuțiunile și de grupurile de cuvinte cu o componență asemănătoare, scrise în cuvinte separate: dat fiind că, în cât (În cât [„în ce dată”] suntem astăzi?, În cât timp ai scris?), întru cât „în ce măsură” (Nu văd întru cât ideea ta ar fi mai bună), va să zică „înseamnă” („o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are.” Caragiale).
  2. Se scriu în cuvinte separate conjuncțiile analizabile formate din două elemente conjuncționale: ca să, cum că, cum și, de să, încât să, precum că.

4.2.4. Interjecții

Prin natura lor, interjecțiile sunt mai greu de normat, inclusiv sub aspect ortografic. În principiu, interjecțiile compuse se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

  1. Se scriu într-un cuvânt interjecțiile compuse sudate: behehe, heirup, iacă(tă), mehehe, tralala.
  2. Se scriu cu cratimă interjecțiile compuse analizabile: cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc, hop-(ș-)așa, hopa-țopa, tic-tac, tranca-fleanca, tura-vura.
    Succesiunile de interjecții diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai), iar cele sinonime se despart prin virgulă sau semnul exclamării: trosc, pleosc/trosc! pleosc!.

4.2.5. Numerale

Numeralele compuse[1] se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

  1. Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură:
    1. cardinale propriu-zise: seriile formate cu spre (unsprezece ...) și unele serii formate prin alăturare: douăzeci...;
    2. colective și distributive: amândoi și seriile câteșitrei, tustrei...;
    3. ordinale: dintâi, întâiași, seriile al unsprezecelea..., al douăzecilea ...
  2. Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puțin sudate (unele considerate și locuțiuni):
    1. adverbiale: seriile (câte) o dată „nu de mai multe ori” (care răspunde la întrebarea de câte ori?: numai o dată în viață, o dată pentru totdeauna), de (câte) două ori; întâia(și)/prima dată/oară, a doua oară...; în primul rând...;
      Adverbul compus odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, îndată” se scrie într-un cuvânt.
    2. cardinale: seriile douăzeci și unu ...; o sută, două sute ...; o mie, două mii, douăzeci de mii...; un milion ...; o sută unu ...; o mie unu ... etc.;
      Scrierea continuă a numeralelor cardinale, care se cere uneori în stilul administrativ, constituie o excepție.
    3. colective și distributive (considerate și locuțiuni): seriile câte unu..., toți trei...;
    4. fracționare (cu comportament de substantive): seriile o doime, două treimi etc.;
    5. ordinale corespunzătoare celor cardinale din seriile de mai sus: al douăzeci și unulea ...; al o sutălea, al două sutelea ...; !al (o) mielea ...; !al (un) milionulea ...; al o sută unulea...; al o mie unulea; al douăzeci miilea ...; (cel) din urmă (considerat și locuțiune).
      Pentru scrierea numeralelor ordinale și fracționare în notarea lor cu cifre și litere vezi 1.2.4. Cratima.

4.2.6. Prepoziții

Prepozițiile compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

  1. Se scriu într-un cuvânt prepozițiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori): deasupra, decât, dedesubtul, despre, dimprejurul, dinaintea, dinapoia, dindărătul, dinspre, dintre, dintru, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, înăuntrul, îndărătul, înde, înspre, printre, printru;
  2. Se scriu în cuvinte separate prepozițiile compuse din două sau trei elemente nesudate: *a la, de către, de dedesubtul, de după, de la, de pe, de pe lângă, de sub, fără de, în afara, în contra, până după, până în, până la, până pe după, până pe la, până pe sub, pe la, pe lângă.
    Din motive fonetice, prepoziția compusă de-a din locuțiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul se scrie totdeauna cu cratimă, în timp ce prepozițiile de + a + verbe la infinitiv se scriu separat sau cu cratimă, în funcție de tempo (de a/de-a scrie).
    Primul component din prepozițiile compuse fără de, până la se scrie cu apostrof în cazul căderii, la pronunțarea în tempo rapid, a vocalei sale finale: făr' de milă, pân' la tine.

4.2.7. Pronume și adjective pronominale

Pronumele și adjectivele pronominale compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvinte separate.

  1. Se scriu într-un cuvânt toate formele pronumelor și adjectivelor pronominale sudate, compuse la origine și devenite în parte neanalizabile, cu excepția de sub punctul 2.:
    1. de întărire: seria lui însumi;
    2. demonstrative: seriile lui același, ălălalt, ăstălalt, celălalt, cestălalt;
    3. nehotărâte compuse cu:
      • elementele inițiale alt-, fie(și)-, fi(e)ște-, fite-, oare(și)-, ori(și)-, vre-: altceva, fie(și)care, fi(e)ștecine, fitecine, oare(și)care, ori(și)care, vreun, vreunul ș.a.;
      • elementul final -va: ceva, niscaiva ș.a.;
        Pronumele și adjectivele compuse se disting astfel și grafic de îmbinări libere precum oare care, ori care (Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toți ori care vrea).
    4. negative: !niciun, !niciunul (N-a venit niciun elev/niciunul)
       !Se revine astfel la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui !niciunul și ale adjectivului pronominal corespunzător !niciun[2] (niciuna, nicio etc.) — la fel ca a lui vreunul, vreun —, prin aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse și grafic de îmbinările libere asemănătoare: nici un adverb + articol (Nu e nici un om prost, nici un incult), adverb + numeral (Mă confundați, eu nu am nici un frate, nici mai mulți), *nici unul adverb + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt).
    5. personale și de politețe: dumneata, dumnealui etc.;
    6. reflexive cu elementul final -și: sieși, sineși;
  2. Se scriu în cuvinte separate toate formele pronumelui relativ compus cel ce (inclusiv forma cu valoare „neutră” ceea ce), care este interpretat, din cauza flexiunii lui cel, și ca pronume + pronume.

4.2.8. Substantive

4.2.8.1. Substantive comune

Substantivele comune compuse (dintre care unele sunt și adjective) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă. În cazul multor compuse, sensul componentelor nu corespunde, total sau parțial, realității denumite de ele.

  1. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, cu articulare și flexiune numai la ultimul element, formate din sau cu:
    1. abrevieri: agromec, elinvar;
    2. cuvinte (nelegate prin vocală de legătură) care formează compuse cu unitate semantică și gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:
      • adjectiv (inclusiv provenit din numeral ordinal) + substantiv: bunăstare „prosperitate”, dreptunghi, duraluminiu, lungmetraj, primadonă (împrumutat), primăvară (din fondul vechi), scurtmetraj, triplusalt;
        Compusele cu structură și componență asemănătoare, dar nesudate, se scriu cu cratimă (bună-credință „onestitate”; neologismele analizabile compuse cu prim-), iar grupurile de cuvinte în care componentele își păstrează autonomia — în cuvinte separate (bună stare „stare bună”, prima doamnă).
      • adverb (uneori substantivizat) + substantiv: binecuvântare, binefacere, răufăcător, răuvoitor;
      • prepoziție ± prepoziție + substantiv (uneori provenit din supin sau infinitiv lung): deîmpărțit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi, fărădelege, subsol, supat (pop.);
        Se scriu în cuvinte separate, sau, din motive fonetice, cu cratimă, secvențele în care cuvintele își păstrează individualitatea (a da de mâncare; De mâncat, aș mânca), respectiv *de-împărțit.
      • substantiv + adjectiv: botgros (pasăre), vinars;
        Se scriu separat secvențele în care cuvintele își păstrează individualitatea: bot gros (Ursul are un bot gros).
      • substantiv + substantiv(e) în nominativ (sau provenit(e) din construcții cu acuzativul): *blocstart, concertmaistru, electronvolt, fluorclormetan, locțiitor, metalazbest, omucidere, valvârtej (pop. „vâltoare”; folosit mai mult adverbial);
    3. cuvinte unite prin vocala de legătură o: anotimp, *aurolac, citatomanie, ședințomanie;
    4. elemente de compunere neologice: *acvaplanare, *aeroambulanță, *duroflex, *gastroenterolog, *metaloplastie, *neocomunism, *policalificare, *politolog, *primoinfecție, *teleconferință;
    5. elemente de compunere vechi + cuvinte inexistente ca atare în limba română actuală: bașbuzuc, pravoslavnic, protopop;
      Compusele incluzând cuvinte care se regăsesc în limba română actuală se scriu cu cratimă: baș-boier.
    6. compuse parasintetice: capîntortură[3], codobatură, gâtlegău, mânăștergură;
    7. tipuri izolate: atotputință, atotștiință; preaplin „dispozitiv”; sinucidere, sinucigaș; untdelemn „ulei”.
      Secvențele cu structură similară în care componentele își păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate: prea plin, unt de cacao.
  2. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică și gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt (și, eventual, cu articulare și flexiune și la primul element), având structura:
    1. adjectiv (bun, rău) + substantiv: !bună-credință „onestitate”; *bună-creștere, !bună-cuviință „politețe”; !bună-dimineața (plantă); bun-gust „simț estetic”, bun-plac, !bun-rămas „adio”, bun-simț „decență”; rea-credință, rea-voință;
      Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar secvențele în care componentele își păstrează autonomia — în cuvinte separate (bună creștere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertății).
    2. adjectiv (dublu, triplu) + substantiv: *dublu-casetofon, dublu-decalitru; triplu-sec, triplu-voal;
      Secvențele cu o structură similară în care componentele își păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate (dublu ve/dublu vî, triplu exemplar), iar cele sudate — într-un cuvânt: triplusalt.
    3. adjectiv (prim și viceprim) + substantiv: *prim-balerin, *prim-balerină, prim-ministru, prim-plan, prim-pretor, !prim-procuror, prim-secretar, *prim-solist, *prim-solistă, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministru;
      Primăvară și primadonă se scriu într-un cuvânt, iar grupurile de cuvinte prim ajutor, prim amorez — în cuvinte separate.
      Scrierea cu cratimă deosebește grafic compusele de îmbinările sintactice libere de tipul X este primul („cel dintâi”) ministru care a demisionat.
    4. interjecție + interjecție: (un) scârța-scârța (-pe-hârtie) „funcționar”;
    5. numeral cardinal + substantiv (± adjectiv): !cinci-degete, doi-frați (plante), nouă-ochi (pește), trei-leșeștile (dans), trei-frați-pătați (plantă), unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”;
    6. prepoziția după + substantiv: după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”;
    7. substantiv + adjectiv: argint-viu „mercur”, burtă-verde „burghez”, cal-turtit „libelulă”, coate-goale „persoană săracă”, făt-frumos „tânăr frumos”, floare-domnească (plantă), gură-spartă „persoană care flecărește”, iarbă-deasă (plantă), jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc (plantă), mamă-mare „bunică”, mațe-negre (pește), mațe-fripte „persoană zgârcită”, !pește-auriu (pește), piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece „calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecărește”;
      În formele cu apocopă marcată prin apostrof nu se mai pune cratima: mam'mare.
      Se scriu în cuvinte separate numele de funcții compuse de tipul comisar principal, director adjunct, director general.
    8. substantiv + prepoziție + substantiv: arbore-de-cacao (plantă), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-mare (pește), câine-de-mare „rechin”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colț (plantă), gură-de-lup „malformație; ochi de parâmă”, iarbă-de-Sudan (plantă), !ochi-de-pisică „mineral; disc reflectorizant”, !pește-cu-spadă (pește), piatră-de-var „carbonat de calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă (crustaceu), !viță-de-vie (plantă);
    9. substantiv + substantiv în nominativ: an-lumină „unitate de lungime”, artist-cetățean, *bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”, câine-lup (specie de câini), *contabil-șef[4], *cuvânt-titlu „intrare de dicționar”, cuvânt-cheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, general-colonel, locotenent-comandor, mamă-soacră „soacră”, marxism-leninism „doctrină”, *mașină-capcană, mașină-unealtă, nord-est, pasăre-liră, pasăre-muscă (păsări), !pește-ciocan (pește), pușcă-mitralieră, situație-limită, volt-amper, !watt-oră (unități de măsură), zi-lumină, zi-muncă;
      Se scrie într-un cuvânt *blocstart (ca și blochaus, blocnotes).
      În cazul compuselor complexe de tipul nord–nord-est, nord-est–sud-vest se recomandă scrierea cu linie de pauză între cele două grupuri principale.
    10. substantiv (articulat) + substantiv în genitiv: calul-dracului „libelulă”, cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboțica-cucului, floarea-soarelui, gura-leului, iarba-fiarelor, ochiul-boului (plante), pasărea-paradisului (pasăre), piatra-iadului „azotat de argint”, roza-vânturilor (reprezentare grafică), sângele-voinicului (plantă), !vaca-Domnului (insectă);
    11. izolări de propoziții/fraze (majoritatea — epitete): cască-gură „persoană distrată”, ducă-se-pe-pustii „dracul”, du-te-vino „mișcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”, gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”, linge-blide „parazit”, nu-mă-uita (plantă), papă-lapte „nătăfleață”, pierde-vară „persoană leneșă”, soare-apune, soare-răsare (puncte cardinale), sparge-val „parapet”, târâie-brâu, trei-păzește (în expresii); ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”, uite-popa-nu-e-popa, vino-ncoa'/vino-ncoace „farmec”, zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcție foarte înaltă”;
    12. elemente de compunere vechi + substantive existente în limba română: baș-boier, treti-logofăt, vel-armaș, vtori-logofăt/ftori-logofăt;
      Compusele de acest tip cu componente inexistente în limba română actuală se scriu într-un cuvânt: bașbuzuc.
    13. tipuri izolate: ca-la-Breaza (dans), !cuvânt-înainte „prefață”, !mai-mult-ca-perfect (timp verbal), de-doi (dans), iarba-datului-și-a-faptului (plantă), mai-marele „superiorul”, sânge-de-nouă-frați (plantă; rășină), terchea-berchea „persoană de nimic”, trei-frați-pătați (plantă).
      Secvențele cu structură și componență asemănătoare în care cuvintele își păstrează autonomia se scriu separat.
      Multe compuse scrise cu cratimă sunt disociabile, situație în care cratima dispare: buna sa credință; dublul său casetofon; România, prin primul ei ministru ...; blocul acesta turn; contabilul lor șef.
 !Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanțe chimice distincte și specii distincte de plante sau de animale (cu nume științifice diferite).
4.2.8.2. Substantive proprii

Unele substantive proprii (nume de persoane sau de locuri) compuse aparțin unor tipuri care se regăsesc și printre substantivele comune compuse și se scriu în același mod cu acestea (vezi 4.2.8.1. Substantive comune), dar există și tipuri de compuse care se întâlnesc numai printre substantivele proprii sau chiar numai printre numele de locuri, de persoane sau de instituții etc.

În cele ce urmează se au în vedere numele proprii românești, precum și unele nume de locuri străine folosite în limba română.

Unele substantivele proprii românești[5] apar și cu alte grafii decât cele recomandate de normele academice: este vorba de nume de persoane, a căror scriere (vezi nota la Tabelul 2) trebuie respectată, pentru a se păstra identitatea persoanei, și de nume de locuri, care apar în acte oficiale sau în lucrări de specialitate sub forme diferite de cele din limbajul obișnuit.

În funcție de gradul de unitate, substantivele proprii se scriu:

  1. într-un cuvânt;
  2. cu cratimă;
  3. în cuvinte separate.

Astfel:

  1. se scriu într-un cuvânt substantivele proprii sudate cu structura:
    • numeral cardinal + substantiv: nume de locuri (Șaptesate) sau de familie (Cincilei);
      Dar Trei Brazi (cabană).
    • prepoziție sau articol + substantiv: nume de locuri (Subcetate, Suplai) sau de familie (Amarie(i), Celmare, Delavrancea, Dinvale);
      Dar și Cel Mare[6], Între Tarlale.
    • substantiv + adjectiv: nume de locuri (Câmpulung, Satulung) sau de familie (Boubătrân);
      Dar Baia Mare, Barbă-Albastră.
    • substantiv + prepoziție + substantiv: Capdebo(u) (nume de familie);
    • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ: nume de locuri (Iacobdeal (deal), Sândominic) sau de familie (Hagiculea, Moșandrei);
      Dar și Iacob Deal (sat), Hagi Culev.
    • compuse cu abrevieri (nume de locuri formate din fragmente de cuvinte combinate între ele sau cu cuvinte): Eurasia;
    • compuse provenite din izolări de propoziții sau fraze: nume de locuri (Vaideei) sau de familie (Sparionoapte);
    • nume proprii religioase cu o structură complexă: Atotputernicul.
  2. se scriu cu cratimă următoarele tipuri de substantive proprii:
    • nume de locuri (cu excepția toponimelor urbane) cu structura substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ, și anume:
      • formate din două nume proprii de loc: Cluj-Napoca (localitate), Bicaz-Tulgheș (pas), Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin (județe), Guineea-Bissau (stat), Iezer-Păpușa (masiv muntos);
      • cu structura nume propriu de loc + substantiv comun cu rol distinctiv (de cele mai multe ori termen generic geografic sau teritorial-administrativ): Devcea-Est, Devcea-Vest (vârfuri de deal), Domnești-Sat, Domnești-Târg (localități);
        Dar și Iacobdeal (deal).
      • cu structura substantiv comun + nume propriu de loc (de cele mai multe ori în compuse cu un termen generic care nu se mai folosește actualmente pentru realitatea denumită sau are un sens care nu corespunde realității locale actuale): Baia-Sprie, Ocna-Șugatag[7] (localități), Pârâul-Cărbuna (pădure);
    • nume de persoane reale și de personaje, și anume:
      • prenume și nume de familie compuse din două nume de persoane: Ana-Maria; Ioan Piuariu-Molnar;
      • nume de familie cu structura nume de persoană + nume geografic: Niculescu-Buzău, Rădulescu-Motru;
      • nume de personaje istorice, literare, religioase cu structura nume de persoană + substantiv comun indicând un rang, un grad, o funcție etc. (indiferent de ordine): Fărcaș-Aga, Roșu-Împărat (dar împăratul Roșu), Ali-Pașa, Negru-Vodă[8]; Baba-Cloanța, Hagi-Tudose;
        Unele nume de persoane se scriu și într-un cuvânt: Anamaria, Hagiculea.
      • nume de personaje cu structura:
        • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ: Rilă-Iepurilă;
        • substantiv în nominativ-acuzativ + substantiv în genitiv: Păunașul-Codrilor, Zâna-Zânelor;
        • substantiv + adjectiv: Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb;
        • substantiv + prepoziție sau adverb + substantiv: Craiul-de-Rouă, Șchiopul-cât-Cotul;
        • adjectiv + ca + substantiv: Albă[9]-ca-Zăpada;
        • verb + substantiv (provenite din izolări): Strâmbă-Lemne;
      • nume de personaje cu structură complexă: !Statu-Palmă-Barbă-Cot, Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop, Tic-Pitic-Inimă-de-Voinic;
  3. se scriu separat:
    • numele proprii geografice sau administrativ-teritoriale, inclusiv din toponimia urbană (cu excepția celor de sub 1.), cu structura:
      • prepoziție + substantiv: Între Tarlale (stradă), La Om (vârf);
        Dar Subcetate.
      • substantiv + adjectiv: Asia Mică, Baia Mare, Marea Neagră, Noua Zeelandă, Peninsula Balcanică, Piatra Arsă (platou montan);
        Dar Câmpulung.
      • substantiv + numeral, indiferent de ordine: Bulevardul 1848, Trei Brazi (cabană), Zece Mese (stradă);
        Dar Șaptesate.
      • substantiv + prepoziție + substantiv sau adverb: America de Nord, Câmpia de Vest, Cuțitul de Argint (stradă), Gara de Nord, Vințu de Jos;
      • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ (și valoare de apoziție): Câmpia Burnas (stradă), Republica Mali, Sultanatul Oman;
      • substantiv + substantiv în genitiv: Balta Brăilei, Calea Victoriei, Delta Dunării, Gura Teghii (comună), Peștera Muierii, Piața Unirii, Valea lui Mihai (oraș);
      • cu structură complexă: Cracul cu Doi Lupi (punct geografic), Oceanul Înghețat de Nord;
    • nume de persoane reale și de personaje cu structura:
      • nume propriu de persoană + prepoziție + nume propriu de loc: Pop de Băsești, Radu de la Afumați;
        Când se consideră că prepoziția face parte din numele de familie, nu se scrie separat: Delavrancea.
      • prenume ± cel + adjectiv: Alexandru cel Bun, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Petru Șchiopul, Stan Pățitul, Ștefan cel Mare.
        Când cel face parte din numele de familie, acesta se poate scrie și într-un cuvânt: Celmare sau Cel Mare.
        Numele de localități, de artere urbane sau de instituții provenite prin adoptarea altor nume proprii (în special de personalități, personaje, sau a unor nume geografice) trebuie să respecte scrierea numelor proprii respective: Mihail Kogălniceanu, Mircea cel Bătrân (localități), Sfântul Gheorghe[10], dar aceasta nu se întâmplă totdeauna, cf. Mihai Viteazu, numele a cinci sate[11].

4.2.9. Verbe

  1. Puținele verbe compuse și parasintetice sunt sudate și se scriu, toate, într-un cuvânt: *a se autoacuza, a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a scurtcircuita, a se sinucide; a electrifica, a legifera, a multiplica, a prolifera, a telecomanda; a îngenunchea, a prescurta, inclusiv formații accidentale ca a furgăsi, a furlua.
  2. Se scrie într-un cuvânt gerunziul negativ compus cu adverbele mai sau prea intercalate între prefixul ne- și verb: nemaiștiind, nepreaștiind (ca și neștiind).
    Pentru participiile corespunzătoare vezi 4.2.1. Adjective.

Note

  1. Numeralele, mai ales cele cardinale, se scriu însă rar în cuvinte și mai frecvent cu cifre.
  2. Singurul pronume/adjectiv pronominal — în afară de cel ce — care se scria în cuvinte separate.
  3. Scris greșit în DEX cu â.
  4. În COR. Clasificarea ocupațiilor din România, Meteor Press, București, 2003, și în actele normative (Ordonanța de urgență nr. 191 din 12 decembrie 2002, în Monitorul Oficial al României, XIV, nr. 951, Partea I, 24 decembrie 2002), numele de funcții compuse cu șef sunt scrise în cuvinte separate; cf. și negociator șef etc.
  5. Vezi și 2.5. Scrierea și pronunțarea numelor proprii străine.
  6. Cf. Pagini Albe. Cartea de telefon București, Județul Ilfov, 2003-2004, vol. I.
  7. Scrise Baia Sprie, Ocna Șugatag în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, Localitățile din România. Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2000, s.v.
  8. Dar scris Negru Vodă ca nume de localitate în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit., s. v.
  9. Sau Alba-ca-Zăpada.
  10. Sfântu Gheorghe în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit., s. v.
  11. Cf. Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit., s. v.

Alte articole lingvistice

Calcuri greșite
Despre majoritate
Din și dintre
Flexionarea cuvintelor compuse
Forme de plural greșite
Forme greșite ale cuvintelor
Ghid de exprimare corectă
Niciun sau nici un?

Alexandru Graur

Mi-ar *place

Dan Alexe

Despre legăturile românei cu albaneza

Dezbateri

Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â

DOOM2

0. Principalele norme ortografice
1.1. Literele
1.2. Semnele ortografice
2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
3. Scrierea cu literă mică sau mare
4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
4.3. Scrierea locuțiunilor
4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
6. Câteva norme morfologice

Încercări de îndreptare

Cuvinte fără explicaţii
Numere şi genuri

Mioara Avram

0. Prefață
I. e sau ea?
II. ă sau e?
III. ă sau î?
IX. i sau î?
VI. h sau c(h) sau k(h)?
VII. Cu sau fără h?
VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
X. ia sau iea, iia?
XI. Cu sau fără i final?
XII. î sau â?

Punctuație

Apostroful
Blancul
Punctul
Semnul întrebării